Corlățean le-a vorbit copiilor, la MAE, despre Titulescu și despre iepurașii din curte

Corlățean le-a vorbit copiilor, la MAE, despre Titulescu și despre iepurașii din curte
Publicat: 21/09/2013, 18:04
Actualizat: 21/09/2013, 18:04

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, le-a vorbit, sâmbătă, copiilor veniți în vizită la Minister cu ocazia Zilei porților deschise, despre Nicolae Titulescu, despre sălile oficiale, dar și despre iepurașii din curtea instituției.

Printre vizitatorii care au ascultat îndrumările și explicațiile ministrului Corlățean s-au aflat fiica și mama acestuia. De asemenea, la turul ministerului oferit de Corlățean a fost prezent ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, fost secretar de stat în MAE, venit împreună cu băiețelul său.

Cel mic a fost întrebat de ziariști dacă ar prefera scaunul de ministru al Justiției sau pe cel de șef al diplomației. „Mai bine îl întrebați cu ce echipă ține”, le-a sugerat ziariștilor ministrul Justiției, iar copilul a spus că ține cu Petrolul.

Punctul de atracție pentru copiii care au vizitat ministerul a fost cabinetul ministrului Afacerilor Externe, în special fotoliul acestuia, care a fost probat de cei mici.

Corlățean a spus că este pentru prima oară când ministerul, în istoria sa contemporană, organizează o zi a porților deschise.

„Am întrebat de ce nu s-a mai întâmplat până acum acest lucru, nimeni nu a știut să dea un răspuns. E bine că se întâmplă astăzi pentru prima oară, invit cât mai mulți dintre cetățenii Bucureștiului sau din alte părți să vină la MAE”, a precizat Corlățean. El a arătat că sunt de văzut piese speciale din arhiva diplomatică a României, expoziția de tablouri și sălile în care au loc întâlnirile oficiale și negocierile.

Corlățean a vorbit și despre istoria instituției arătând că, printr-un decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost înființat în 1862 Ministerul Trebilor Externe, care mai târziu a devenit Ministerul Afacerilor Externe. „Ministerul a început să funcționeze în acest sediu în 1991”, a adăugat Corlățean.

El le-a vorbit copiiilor și despre campania demarată de MAE privind donația de carte pentru copiii care trăiesc în diferite comunități din afara României.

Ministrul a dat și un exemplu în acest sens, donând personal Dicționarul Explicativ al Limbii Române pentru elevi și Luceafărul de Mihai Eminescu: „Am organizat o donație de carte pentru copiii români care trăiesc în străinătate și am făcut un apel la toți vizitatorii noștri să vină să doneze carte. Fac și eu același lucru simbolic, vorbim de Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Pentru orice copil, pentru orice român în străinătate acest dicționar este foarte important, și bineînțeles, «Luceafărul» de Mihai Eminescu”.

El le-a prezentat copiilor Sala hărților, în care reprezentanții ministerului se întrunesc pentru a lua decizii în situații dificile, dar și Sala Nicolae Titulescu, Salonul alb, destinat negocierilor, Sala de conferințe de presă și Salonul cu vitralii.

Ministrul Afacerilor Externe a fost întrebat de copii care a fost cea mai dificilă criză pe care a trebuit să o gestioneze. „Criza din Algeria a fost cea mai dificilă, și criza din Muntenegru, atunci când autocarul cu cetățeni români s-a prăbușit”, a răspuns ministrul.

De asemenea, Titus Corlățean a prezentat Sala Nicolae Titulescu, în care au loc întâlnirile cu marii demnitari care vizitează România și tablourile cu miniștrii Afacerilor Externe ai României. „Nicolae Titulescu este considerat, pe bună dreptate, cel mai mare diplomat pe care l-a avut România, cel mai mare ministru al Afacerilor Externe”, a apreciat Corlățean.

El a vorbit și despre negocierile care au loc în Salonul alb din MAE. „Negocierile sunt un exercițiu destul de complicat, pentru că noi avem anumite interese, cei cu care negociem pot avea interese puțin diferite. Atunci trebuie să se găsească soluția de compromis. Compromisul este esența negocierii până la urmă”, le-a spus Titus Corlățean copiilor.

El le-a vorbit copiilor și despre cadourile de protocol care se oferă în întâlnirile oficiale dintre miniștrii Afacerilor Externe, dar și despre modul în care sunt realizate pașapoartele.

„Nu am făcut cursuri de ghid…”, a spus Corlățean în timp ce îndruma copiii dintr-o sală într-altă sală a ministerului. „Atenție, la ultima treaptă!”, i-a avertizat ministrul pe micii vizitatori.

El i-a întrebat pe copii dacă știu câte state sunt în UE, iar când unul dintre aceștia a răspuns „28”, ministrul s-a arătat mulțumit: „28, corect, bravo!”.

De asemenea, el a vorbit și despre iepurașii care se află în grădina din curtea MAE. „Avem 11 iepurași”, a spus, zâmbind, Titus Corlățean.

El le-a spus ziariștilor că a văzut „potențial” din partea unor băieți și fete veniți să viziteze Ministerul Afacerilor Externe. „Unul dintre băieți m-a întrebat foarte clar: «Bun, aveți parteneriate strategice, dar cu cine nu vă înțelegeți» și a trebuit să dau un răspuns diplomatic, să îi spun de parteneriatele speciale strategice și de o relație specială cu Republica Moldova. Au fost copii care au știut încă înainte să spun eu acest lucru”, a adăugat Titus Corlățean.

Turul ministerului în timpul căruia ghid a fost ministrul Titus Corlățean as-a încheiat cu o poză de grup a acestuia, alături de copii, în curtea instituției, lângă statuia lui Nicolae Titulescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Este interzis total pentru cei care au telefoane mobile. Toată lumea trebuie să respecte
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Bacteriile intestinale ajută organismul să lupte cu tumorile, au descoperit cercetătorii
×